Câteva idei despre selecția candidaților pentru ÎCCJ …

 

de Dumitru DOBREV

 

…pe care aș fi vrut să le susțin la consultarea publică de la INM, care nu a mai avut loc luni, 21 februarie 2011, întrucât floarea oengisticii militante (CRJ, TI, APADOR-CH și alții la fel de celebri) a avut altă treabă decât să participe la dezbateri.

 

Urma să se discute despre Propunerile de modificare ale Ghidului privind selecţia candidaţilor pentru funcţia de judecător la ÎCCJ, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 366/13.05.2010.

 

Cred că ghidul e în principiu ok şi va duce la un plus de obiectivitate în selecţia magistraţilor instanţei supreme, evitînd pe viitor accidente ca:

 

http://www.mediafax.ro/social/judecatorul-nicu-jidovu-martor-in-cazul-senatorului-voicu-6077064/

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7255051-judecatorul-cristian-jipa-iccj-implicat-dosarul-lui-catalin-voicu-cere-pensionarea.htm

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6335816-diavolul-din-detaliile-unei-numiri.htm

Faptul că modelul procedurii de selecție are certe asemănări cu cel italian nu mi se pare reprobabil, ba chiar am convingerea ca va funcționa intr-o Românie cu multe asemănări, mai ales ca mental colectiv, cu Mezzogiorno-ul italian şi că va cataliza multaşteptatele schimbări în „cimitirul elefanţilor” de la ICCJ.

Am aflat zilele trecute, cu stupoare, că există magistraţi ai ÎCCJ care locuiesc în provincie şi care stau în Bucureşti doar 2 sau 3 zile pe săptămînă. În condiţiile în care un complet poate primi prin sistemul de repartizare aleatorie între 100-150 de dosare noi într-o lună, şi că revin în aceeaşi lună cam 30-40 de dosare de motivat/ membru de complet, e de neînţeles cum poţi face munca asta în două-trei zile de lucru pe săptămînă, altfel dacă nu eşti Speedy Gonzalez?

Iată de ce e mai mult decît necesar să se aducă oameni studioşi, dedicaţi profesiei, conştienţi de faptul că ei sunt ultima şansă a cuiva să-şi afle dreptatea.

Totuşi cîteva prevederi din acest ghid mi se par perfectibile:

6¹. Evaluarea şi verificarea profesională a candidaţilor de către comisia de evaluare şi verificare numită de CSM:

Art. 1 – (1) Comisia de evaluare şi verificare profesională este numită pentru fiecare sesiune de promovare de Plenul CSM şi este formată din 7 membri, după cum urmează:

a) 4 profesori de drept, de discipline ale dreptului diferite, astfel incat principiul specializarii judecatorilor sa poata fi respectat, recomandaţi de Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti,  Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş – Bloyai” din Cluj Napoca, Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Facultatea de Drept a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu;

b) 4 judecători recomandaţi (de preferinţă preşedinţi de secţie ai ÎCCJ) de ÎCCJ sau de curţile de apel, judecători recunoscuţi ca buni profesionişti şi integri.

La lucrarile comisiei va participa si un psiholog.

(2) Comisia îşi va desfăşura activitatea conform prezentului Ghid şi a regulamentului adoptat de Plenul CSM, privind procedura evaluării şi verificării profesionale în aplicarea Ghidului.

La punctul a) cred că cel mai corect ar fi dacă CSM ar cere la sfârșitul fiecărui an universitar o listă de 5 Universităţi care au cele mai competitive facultăţi de ştiinţe juridice din Romania, listă care să fie stabilită de ARACIS – organismul competent în efectuarea evaluării externe a calității educației oferite de instituțiile de învățământ superior și de alte organizații furnizoare  de programe de studii specifice învățământului superior, care operează în România. În acest fel nu s-ar face o discriminare între instituţiile de învăţămînt superior, deoarece nu este sigur că această scară valori este perenă (deşi în acest moment ea este perfect îndreptăţită) şi Ghidul ar fi într-adevăr la standardele cele mai înalte de transparenţă şi nediscriminare.

Lista ar putea fi folosită şi pentru alte concursuri organizate de CSM pentru ocuparea posturilor în sistem, şi ar permite utilizarea unui număr suficient de cadre universitare astfel încît să evite situaţiile jenante (cum ar fi aceea ca profesorul de procedură penală Gheorghiţă Mateuţ de la UBB azi să facă parte din comisia de evaluare, iar mîine alter-ego-ul său, maître Mateuţ, să îi apere pe conu’ Dinu, pe jupînul Necolaiciuc sau pe Dan Senzaţionescu fix în faţa secţiei penale a ÎCCJ).

Numărul universitarilor ar trebui să fie de 6, din care 4 de drept material (civil, penal, contencios administrativ sau fiscal, comercial) şi doi procedurişti (procedură civilă și penală) urmând sa fie repartizati cate doi, în funcţie de felul comisiei/secției pentru care se candidează.

Restul membrilor comisiei ar trebui să fie magistrati ai ICCJ, şi nu de la Curţile de Apel, pentru a se evita parti-pris-urile.

Nu cred că la lucrările comisiei ar trebui să participe un psiholog, dar sunt de acord cu testarea unor oameni după ce au parcurs 15-20 ani de carieră într-o profesie foarte solicitanta, deoarece:

–          psihicul uman se poate fragiliza în condiţii de stress continuu;

–          psihologului nu  i-ar fi de folos să facă figuraţie într-o comisie în care se discută în sanscrita juridică (pentru el);

Mult mai util ar fi ca psihologul sa intervieze separat candidaţii, să folosească instrumentele muncii lui (testele) iar rezultatul (inclusiv asupra capacității candidatului de a ocupa functia de judecator la ICCJ din punctul de vedere al profilului psihologic) să-l prezinte separat doar plenului CSM.

Cred că este o inovație salutară ca interviul candidatilor sa fie public.

2. Depunerea candidaturilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 30 de zile de la anunţarea posturilor, însoţite de:

…opinia motivată a secţiei şi colegiului de conducere ale curţii de apel sau tribunalului de la care provine candidatul (opinia trebuie să conţină elemente privind profesionalismul candidatului, percepţia pe care colegii o au asupra candidatului, personalitatea acestuia etc.).

Nu sunt de acord cu această modificare deoarece nu șefii, ci colectivitatea e cea care poate aprecia cel mai bine valoarea unui profesionist. Mult mai corect ar fi ca adunarea generală a judecătorilor instanței (sau a secției) din care face parte candidatul sa dea un vot pentru sau contra candidaturii, urmand să se comunice numărul de voturi „pentru” sau „contra”. Conflictualii, cei care nu pun umărul la greu și se fofilează vor fi cu siguranță penalizați în aceasta manieră.

Ar trebui, de asemenea, să se fixeze un interval de timp în care inspecția judiciară a CSM sa își facă temele cu privire la fiecare candidat, să strângă hotărâri ale acestuia, să prezinte rezultatele evaluărilor anterioare, procentul de casări, etc.

Sper ca, în ciuda opoziției previzibile a Colegiului  de Conducere al ÎCCJ, aripa reformistă a CSM să reușească să schimbe susbstanțial metodologia de selecție pentru instanța supremă.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria articole de specialitate, OeNGistice

2 răspunsuri la „Câteva idei despre selecția candidaților pentru ÎCCJ …

  1. vlad tzepesh

    Nu intra atat de multe dosare noi pe luna pe un complet. Din cate stiu eu intra 20-30 de dosare pe complet si cred ca un complet intra din 2 in 2 saptamani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s