Despre mine

Sunt avocat fondator al Dobrinescu Dobrev SCA şi cercetător științific doctor la Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Departamentul de Drept Privat „Traian Ionașcu”.

Din august 2012, sunt directorul științific al Revistei Române de Drept al Afacerilor, editată de Wolters Kluwer, iar din mai 2013 sunt membru al Consiliului de Conducere al Camerei Naționale a Consilierilor în Proprietate Industrială din România și al comisiei legislative al acesteia.

Înainte de fondarea Dobrinescu Dobrev SCA, am lucrat ca avocat la SCA Biriș Goran, Tănăsescu Leaua Cadar şi Asociaţii (actualmente, Leaua şi Asociaţii) şi la Vilău şi Mitel.

Practic avocatura de 15 ani, timp în care m-am ocupat de litigii din domeniile: contencios administrativ, fiscal și al mediului, drept comercial/ insolvență, proprietate intelectuală.

Teza mea de doctorat, susţinută în anul 2014 la Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române,  a avut tema „Drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului: acțiunea pauliană, acțiunea oblică și acțiunea directă”.

 

Reuşite cu care mă mândresc:

  • Anularea PUZ-ului Autostrada A1-Ciurel, așa-zisa „autostradă suspendată” a lui Sorin Oprescu. PUZ-ul a fost votat în absența unor avize importante, precum cel al Ministerului Culturii pentru două situri arheologice: Militari-Câmpul Boja și Dealul Ciurel, iar proiectul ar fi pus în pericol prin poluare Uzina de Apă Potabilă de la Roșu, care alimentează Bucureștiul.

 

 

  • Anularea Certificatului de Descărcare Arheologică emis de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru Masivul Cârnic (Roșia Montană) în anul 2004. Acesta a fost unul dintre cele mai răsunătoare succese judiciare ale societăţii civile postdecembriste, la care am avut şi eu o contribuţie.

 

CV-ul meu detaliat îl puteți găsi aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s